De câte ori ați auzit până acum că recrutorii nu dau feedback? Că ați trimis sute de CV-uri și nimeni nu v-a căutat? Că ați fost la interviu, ați ajuns în faza finală și, deși recrutorul v-a promis că vă ține la curent, nu mai răspunde nici la mail, nici la telefon? Că recrutorii sunt niște tinerei lipsiți de profesionalism și experiență? Că recrutorii nici măcar nu știu detalii despre client, nici despre job, și v-au chemat doar ca să bifeze o listă? Că recrutorii sunt niște blazați pe care nu-i interesează decât să ia bani de la client? Că recrutorii nici măcar nu au citit CV-ul? Etc.

Mai mult decât atât, am văzut pe LinkedIn mesaje la câteva persoane: „Dacă ești recrutor, nu sunt interesat” sau „Forbidden to recruiters” și altele de acest gen.

Dar câți recrutori ați văzut să-și apere profesia? Câți ați auzit lăudându-se cu candidați minunați, care, culmea, vin la interviuri, nu întârzie, se prezintă impecabil, spun adevărul despre ei și experiența lor, sunt interesați și interesanți?

O să vă spun ceva ce deja știți: adevărul este undeva pe la mijloc. Și nu doar în această profesie întâlnim lipsă de profesionalism, ci în multe altele. Asta nu înseamnă că toți suntem la fel și că cei care nu suntem astfel nu trebuie să facem un pas în față pentru a arăta tuturor că avem o profesie frumoasă, de care suntem mândri, indiferent dacă alții nu dau doi bani pe noi din motive, deseori, pe care noi le servim în mod conștient.

Ca să înveți din greșeli trebuie să admiți că nu ești perfect, ci doar uman. Noi, recrutorii, nu suntem perfecți. Suntem tot oameni. Și lucrăm cu oameni, pentru alți oameni. Iar atunci când greșim, haideți să facem un mic efort și să ne cerem scuze. Vreți să știți câteva dintre motivele pentru care nu ne mai iubesc candidații și angajatorii? Am adunat de-a lungul timpului câteva din experiența personală, dar și din a altor recrutori, și o să le expun aici, poate reușim să învățăm câte ceva din ele:

Nu oferim feedback (deja placă veche). Și nu o facem în mod constant, deși promitem că o vom face. Una e să le spui candidaților că dacă nu le dai nici un semn după un număr de zile, înseamnă că nu au fost selectați pentru acea poziție, și alta e să le promiți că le dai un feedback, indiferent de natura acestuia și să nu-l dai. Pentru că oricum nu ne mai crede (aproape) nimeni. Pentru că nu ne pregătim pentru interviuri. Ori nu cunoaștem foarte bine jobul pentru care recrutăm, ori nu cunoaștem compania, ori nu citim informații despre candidat și punem aceleași întrebări standard de care candidatul este deja sătul și plictisit. Pentru că nu ne place ceea ce facem. Ca să lucrăm în recrutare și să ne câștigăm respectul candidaților și al angajatorilor care ne contractează trebuie să avem niște competențe, abilități, talent și vocație. Valabil pentru orice profesie pe care nu o facem doar pentru bani. Credeți că putem ascunde lipsa de pasiune și de entuziasm? Greșit. Orice candidat, în mod special cel disperat după luni de căutări, va sesiza lipsa de interes. Pentru că facem compromisuri. Mari. Nu refuzăm clienții ca să nu pierdem bani și, deși nu suntem de acord cu modul lor de abordare a candidaților, lucrăm totuși cu ei. Nu ne educăm managerii și nu-i învățăm, poate pentru că nici noi nu știm, ce înseamnă un proces de recrutare corect, ce impact poate avea asupra business-ului, din punct de vedere uman, dar și financiar. Statistic vorbind, ar cam trebui să știm cât costă să păstrezi un om bun comparativ cu cât costă să recrutezi un om bun. Ne bălăcim în noroiul pe care-l aruncă alții asupra noastră și nu mișcăm un deget ca să ne schimbăm imaginea. Și, mai mult, ne plângem că nu mai sunt candidați valoroși pe piață, că am încercat o sută de mii de feluri să-i abordăm și ei nu ne vor etc. Ce-ar fi dacă ne-am pune pălăria de consultant, am dovedi cu fiecare ocazie pe care o avem că recrutarea este unul dintre cele mai importante procese de Resurse Umane într-o companie, am începe să ne documentăm despre ce se mai întâmplă pe piață, despre ce mai fac bine colegii de branșă, am lăsa orgoliile la o parte și ne-am pune la masă cu alți recrutori și am veni cu un plan comun, ca să arătăm că recrutarea trebuie să fie umană, deschisă, să sprijine atât candidatul, cât și angajatorul, fără compromisuri și minciuni, fără pledoarii false și promisiuni deșarte? Ne mințim candidații. Le promitem lucruri care nu se vor întâmpla niciodată doar ca să-i plasăm la client sau doar ca să-i aducem în cadrul companiei. Cât credeți că mai putem păcăli candidații în condițiile în care la un simplu Google poți afla absolut orice despre orice companie și despre oricine? Ca să nu mai menționez bilele negre care se adună în detrimentul reputației noastre de recrutor. Nu învățăm din greșeli. Nici din alte noastre, nici din ale altora. Ca să înveți din greșeli trebuie să admiți că nu ești perfect, ci doar uman. Noi, recrutorii, nu suntem perfecți. Suntem tot oameni. Și lucrăm cu oameni, pentru alți oameni. Iar atunci când greșim, haideți să facem un mic efort și să ne cerem scuze. Și să mai facem un efort și să învățăm din greșeli. Și încă unul să învățăm cum să nu le repetăm. Și poate reușim să-i educăm și pe alții. E prea mare efortul? Recomandarea mea este să răspundeți la această întrebare înainte de a alege să lucrați ca recrutor, chiar dacă e un job temporar. Ne hărțuim candidații. Și aici mă refer cu precădere la sectorul IT, unde ne luptăm, de multe ori, pentru aceiași oameni. Deci abordarea noastră ar trebui să fie cum? Exact. Umană. Așa cum dragoste cu sila nu se poate, așa și dorința noastră de a găsi candidați cu orice preț trebuie să aibă niște limite. Ale bunului simț, de preferat. Cred că nu putem dovedi că suntem profesioniști și nu ne putem apăra profesia decât prin a face ceea ce spunem, prin a ne respecta pe noi înșine și profesia în sine, prin a ne respecta candidații, contractorii și angajatorii, prin a învăța să spunem „Nu” și a nu accepta compromisuri doar de dragul banilor, educându-ne managerii și implicându-i în procesul de recrutare, împărtășind bune practici cu colegii de breaslă, documentându-ne și fiind mereu la curent cu tendințele în piață, păstrându-ne entuziasmul indiferent de vremea de afară sau de atitudinea candidaților sau a clienților noștri, cărora ar trebui să le spunem ce fac și ce nu fac bine, cu riscul de a-i pierde, dar cu posibilitatea de a câștiga alții care pun accent pe etica profesională și pe curajul de a ne asuma rolul de consultant, nu de cap plecat.